Profil astrologic. COMPLET. Tu știi cine ești cu adevărat?
Lucrăm intens la dezvoltarea unui instrument rapid, util și complex de AUTOCUNOAȘTERE. La mai multe niveluri! Mai exact, un calculator care transformă data nașterii într-un profil astrologic complet, explicat limpede.
Introduci data nașterii și primești imediat un PROFIL greu de ascuns! Semnul solar, decanatul, arhetipul, Tarotul nașterii, numerologia, zodiacul chinezesc, calendarul maya și era cosmică în care te-ai născut.
Dacă adaugi ora, locul nașterii și numele, raportul devine și mai DETALIAT. Calculatorul îți desenează și astrograma completă: Ascendentul, casele astrologice, pozițiile planetelor și aspectele dintre ele.
CEASUL COSMIC pornește de la o idee foarte veche: Omul este oglinda Cerului! Ciclurile mici ale vieții noastre se reflectă în ciclurile mari ale planetelor, ale erelor și ale Marelui An Cosmic.
OMUL este oglinda Cerului. Testează și vezi. E adevărat?
GREU de ascuns. Periculos de exact?
"Frânghiile Cerului" Astrologia & Ecuația Gravitației
Stele fixe: "Transformarea lui Osiris"
Privește: un om de lumină ține în mâini toate frânghiile. Este Soarele, uriașul cu aureolă de foc, care poartă în el aproape toată masa Sistemului Solar, peste 99 de părți din o sută. De pumnii lui atârnă, ca de un ax nevăzut, Mercur cel iute, Venus, Pământul cu Luna lui, Marte, Jupiter cel greu, Saturn, Uranus și Neptun. Nimeni nu scapă, nimeni nu cade. Toți se rotesc în jurul lui, într-un echilibru care ține de miliarde de ani.
Dar privește mai atent: frânghiile nu pleacă doar din mâinile Soarelui. Fiecare trage de fiecare. Venus trage de Pământ, Jupiter trage de Saturn, Marte trage de toți, iar toți trag de Marte. Aceasta este marea descoperire a lui Newton: atracția este universală. Nu există în cer niciun corp care să nu simtă, oricât de slab, chemarea tuturor celorlalte.
Legea se scrie simplu: F = G · m₁ · m₂ / d²
Forța crește odată cu masele și scade cu pătratul distanței. De aceea, spune gravura, cel care trage cel mai tare nu este întotdeauna cel mai mare și nici cel mai apropiat.
"Planul de Constituție al Omului"
„Omul cu cea mai mare putere de tragere nu este întotdeauna cel mai mare și nici cel mai apropiat”
Jupiter, uriașul întunecat din dreapta, are o masă de peste trei sute de ori mai mare decât a Pământului. Este atât de greu încât Soarele și Jupiter dansează împreună în jurul unui centru comun, aflat chiar puțin deasupra suprafeței Soarelui. Luna, mică și apropiată, ridică de două ori pe zi apele oceanelor noastre. Iar Soarele, deși atât de departe, o trage pe Lună de aproximativ două ori mai tare decât o trage Pământul. Totuși, Luna rămâne a noastră, pentru că Soarele ne trage pe amândoi deodată, pe aceeași cale.
Aici se întâlnesc astronomia și astrologia. Astronomia măsoară frânghiile: mase, distanțe, orbite, forțe. Astrologia citește desenul pe care îl fac: unghiurile dintre planete, conjuncțiile și opozițiile, ritmurile care se repetă. Pentru astrologie, aceste legături nu sunt forțe fizice care trag de om, ci corespondențe. Cerul și omul sunt construite după același tipar, precum sus, așa și jos.
Fiecare dintre noi se naște într-o asemenea rețea de frânghii nevăzute. Soarele dă centrul, voința, lumina de a fi. Luna dă ritmul interior, mareele sufletului. Mercur leagă, Venus unește, Marte împinge. Jupiter lărgește, Saturn dă formă și limită. Uranus trezește, iar Neptun dizolvă granițele. Iar lecția gravurii este și una omenească: în viață, cel mai mult ne influențează nu întotdeauna ce e mai mare sau mai aproape, ci ceea ce are greutate adevărată pentru noi.
„Ceasul Cosmic” încearcă să arate, pentru clipa nașterii, cum erau întinse frânghiile cerului. Scara luminii din tradițiile ezoterice „Lună – Soare – Sirius” se suprapune peste „Suflet – Spirit – Sursa” din spatele spiritului.
Dincolo de Gravitație. Până aici am vorbit despre forțe care se pot măsura. De aici înainte intrăm în altă curte: cea a simbolurilor prin care oamenii au încercat, de mii de ani, să explice de unde vine lumina Soarelui însuși. Nu mai e fizică, e investigație culturală – și o tratăm ca atare: separăm ceea ce se confirmă de ceea ce rămâne interpretare. (Solve et Coagula)
"Soarele din spatele Soarelui" Să te lupți cu Dumnezeu înseamnă, poate, să tragi de frânghia care te leagă de cer, fără să o rupi
Despărțite de milenii, cele trei imagini spun aceeași poveste. În stânga, o mică statuetă egipteană de bronz: Isis, cu discul Soarelui între coarne, își desface aripile și îl învăluie pe Osiris, regele cu coroana atef, cârja și biciul. În dreapta, o gravură de acum un secol: Soarele, un uriaș luminos, ține în mâini frânghiile de care trag toate planetele, legate între ele într-o rețea nevăzută.
Ce se confirmă:
- Isis îl ocrotește pe Osiris. Pe stelă, Isis stă în spatele familiei divine, ca un sprijin, la fel ca în statueta cu aripi.
- Legătura cu cerul. În cele mai vechi texte religioase egiptene, Textele Piramidelor, Osiris e asociat cu Sah (Orion), iar Isis cu Sopdet (Sirius). Perechea Isis–Osiris este deci și o pereche de stele.
- Soarele cuprinde totul. Discul înaripat de sus face exact ce face uriașul din gravură: își întinde puterea peste toată lumea de dedesubt. Aripile egiptene și frânghiile lui Newton sunt două imagini ale aceleiași idei: un centru solar care ține totul laolaltă.
Ce nu se confirmă:
- Ordinea lanțului. Stela pune Soarele deasupra tuturor, nu ținut de Osiris. În gândirea egipteană, Ra este cel care cuprinde și ocrotește, iar Osiris domnește în lumea de dincolo. Lanțul nostru simbolic ar trebui inversat: Soarele, sus, îi ține sub aripi pe zei și pe oameni, nu invers.
- Trinitatea atestată în Egipt este Osiris – Isis – Horus: tatăl, mama și fiul. Exact pe ea o arată stela. Lectura IS-RA-EL rămâne o interpretare ezoterică modernă.
Cum se leagă cele trei imagini: cel mai bine, ca trei trepte ale aceleiași idei.
- Stela arată ordinea cerului: Soarele înaripat deasupra, familia divină legată de stele, oamenii care se roagă dedesubt. Cerul, zeii și omul.
- Statueta arată legătura dintre doi: Isis care adună și ocrotește, ca forța care ține laolaltă.
- Gravura arată aceeași legătură în limbajul științei: atracția universală, în care fiecare trage de fiecare.
De la mit la știință, aceeași intuiție: lumea e ținută laolaltă de un centru de lumină și de legături nevăzute.
Foto 1) „Soarele din spatele Soarelui” Aici intră tradiția ezoterică. Dacă cei doi ochi sunt Soarele și Luna, adică luminile vizibile, atunci discul de deasupra poate fi citit ca a treia lumină, sursa lor: „un alt soare, mai îndepărtat”, Sirius, steaua lui Isis. Stela ar arăta atunci o scară a luminii: Luna, care reflectă, Soarele, care strălucește, iar Sirius, „marele soare” al tradiției ezoterice, care cuprinde totul cu aripile sale.
Iar Isis, sub acest cer, îl ocrotește pe Osiris cu aripile ei, așa cum discul îi ocrotește pe toți. Aceeași imagine se repetă pe două niveluri: cerul își întinde aripile peste zei, zeița își întinde aripile peste Osiris. Precum sus, așa și jos.
Simbolic, așezarea simbolurilor superioare e remarcabilă (Foto 1). Între ochiul Soarelui și ochiul Lunii stă inima care respiră. Între cele două lumini ale cerului stă omul viu, ca o axă verticală care leagă discul de sus de lumea de jos.
Pe frontonul stelei, cerul are Trei Lumini. Jos, doi ochi se privesc peste un singur semn. Ochiul drept este Soarele, care dă ziua. Ochiul stâng este Luna, rănită de Seth și vindecată de Thoth. De aceea scade și crește, mereu pierdută și mereu regăsită. Sunt luminile pe care le vede orice om: ziua și noaptea, strălucirea și reflexia, focul și oglinda.
Între ele stă nefer, inima legată de respirație. Între cele două lumini, egipteanul a așezat inima vie. Omul stă la mijloc, între Soare și Lună, așa cum stă și în harta natală: Soarele dă voința, Luna dă sufletul, iar inima le ține împreună.
Deasupra, aripile se întind de la un capăt la altul al cerului. Este discul înaripat, Soarele care ocrotește. Pentru egipteni era Horus din Edfu, puterea solară care veghează asupra lumii. Tradiția ezoterică vede însă, în spatele lui, un alt soare, mai îndepărtat: Sirius, steaua lui Isis, „marele soare” în jurul căruia s-ar roti, simbolic, lumina noastră. Scara luminii urcă astfel de la Lună, care reflectă, la Soare, care strălucește, și până la Sirius, sursa din spatele sursei.
Aceeași imagine se repetă pe toate treptele. Discul își întinde aripile peste zei, Isis își întinde aripile peste Osiris, iar Soarele din gravura modernă își întinde frânghiile peste planete. Ceea ce cuprinde ocrotește, ceea ce ocrotește ține laolaltă. Egiptenii au desenat această lege în piatră, cu aripi. Newton a scris-o cu cifre. Cerul a fost mereu un singur desen, citit în limbi diferite.
Iar omul, cu inima lui care respiră, stă la mijlocul scării: sub Soarele care se vede și sub soarele care nu se vede, ca un mic cer care oglindește cerul cel mare.
Foto 2) Pusă în ordine, povestea devine un lanț de ocrotire. Isis, steaua Sirius, cea mai strălucitoare stea a cerului nopții, îl ocrotește pe Osiris, constelația Orion. Osiris îl poartă pe Ra, Soarele. Iar Ra ține planetele, cum le ține și uriașul din gravură. Fiecare treaptă o susține pe cea de dedesubt, ca niște cercuri care se cuprind unul pe altul.
Mitul spune că Isis a adunat trupul împrăștiat al lui Osiris și l-a readus la viață. Fizica spune că gravitația adună materia împrăștiată în stele și lumi și le ține laolaltă. Isis este chiar o pereche: Sirius este o stea dublă, doi sori care se rotesc unul în jurul celuilalt, legați de aceeași forță care ține Pământul în jurul Soarelui.
Tradiția ezoterică citește în cuvântul IS-RA-EL o trinitate ascunsă: Isis, principiul feminin, mama care ocrotește și adună; Ra, Soarele, lumina care dă viață; El, Dumnezeul cel Unu, din care vine numele Elohim. Este o lectură simbolică, nu o etimologie. În ebraică, numele înseamnă „cel care se luptă cu Dumnezeu” și vine din povestea lui Iacov din Geneza 32, care s-a luptat o noapte întreagă cu îngerul. Iar aici simbolul se închide frumos: gravura arată tot o luptă, un tras de frânghie între lumi. Să te lupți cu Dumnezeu înseamnă, poate, să tragi de frânghia care te leagă de cer, fără să o rupi.
Mama, Soarele și Unul: cele trei trepte ale aceleiași atracții. Precum sus, așa și jos. Ceea ce ține planetele în jurul Soarelui ține și oamenii unii lângă alții.
Astronomia estimează că Sistemul Sirius ar avea circa ~230 milioane de ani, adică Sirius s-ar fi născut acum o orbită completă a Soarelui în jurul galaxiei. De ce oare Sirius este o stea atât de importantă în toate culturile lumii?
Curiozități astronomice:
- Sirius B a fost gigantă roșie acum ~120 de milioane de ani. Asta confirmă că „Sirius roșu” din Antichitate nu se poate explica prin ea.
- În jurul anului 66.270, Sirius va fi steaua polară sudică. Va rămâne cea mai strălucitoare stea a cerului încă ~210.000 de ani, până o va depăși Vega.
- În deceniile din jurul anului 2000, Sirius a culminat (a trecut prin punctul cel mai înalt pe cer) exact la miezul nopții de Anul Nou. Confirmă alinierea Soare – Terra – Sirius la fiecare sfârșit/început de an.
- Hertzsprung (1909) a legat Sirius, prin mișcarea ei, de grupul de stele al Ursei Mari. Azi ipoteza e îndoielnică, dar amintește de axa Isis-Sirius – Set-Ursa din mitul egiptean.
- Edmond Halley a descoperit mișcarea proprie a lui Sirius (1717). E același Halley care a propus Pământul gol.
Curiozități culturale:
- Hawaii: Sirius se numea Ka’ulua, „Regina Cerului”, același titlu ca Isis și Inanna.
- Polinezia: Sirius era trupul Marii Păsări, cu Canopus și Procyon ca vârfuri ale aripilor: o stea înaripată, ca discul înaripat de pe stelă.
- China: Sirius e „Lupul ceresc”, spre care un arc din stele își îndreaptă săgeata. E din nou motivul arcului și al săgeții.
- Roma, la Robigalia: se jertfea un câine ca să ferească grâul de rugină. Câinele (Sirius) e legat aici de spicul de grâu.
- Insula Keos: monedele din secolul III î.Hr. poartă un câine sau o stea cu raze. Încă o dovadă pentru Sirius pe bani.
- Poporul serer (Senegal, Gambia): preoții ploii urmăreau steaua Yoonir, ca la Tištrya, aducătorul ploii.